joi, 31 mai 2012

Ziua 5 la Roland Garros


Perechea Bratchikova/Edina Gallovits-Hall  s-a calificat în optimile de finală la Roland Garros. Perechea ruso-română a trecut de perechea Daniilidou/Minella, în două seturi, 6-3, 6-2. În turul următor, Perechea Bratchikova/Edina Gallovits-Hall va înâlni perechea Errani/Vinci, cap de serie numărul 4 la câștigarea turneului.

La băieți, perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 5, a trecut astăzi în două seturi, scor 6-4, 6-2, de perechea Alex Bogomolov Jr/Dick Norman (Rusia/Belgia). În următorul tur, perechea Tecău/Lindstedt va întâlni perechea formată din Treat Conrad Huey/Dominic Inglot (Filipine/Marea Britanie). 

Irina-Camelia Begu, ultima româncă rămasă pe tabloul de simplu de la Paris, a ratat calificarea după ce a pierdut în fața jucătoarei din Estonia, Kaia Kanepi, în două seturi, 6-4, 6-1.

Mâine au loc următoarele meciuri la dublu:
Erakovic/Niculescu - Peng/Zheng
Halep/Wozniak - King/Shvedova.

Camelia Begu, singura româncă rămasă la simplu la Roland Garros

Irina-Camelia Begu este singura româncă rămasă la turneul de simplu de la Roland Garros. Românca (59 WTA) o va întâlni astăzi, în turul al doilea pe Kaia Kanepi (23 WTA), o jucătoare din Estonia, semifinalistă săptămâna trecută la Bruxelles. Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit până acum în vreo partidă de tenis.

Adrian Ungur a părăsit ieri competiția, după ce a pierdut în fața numărului 3 mondial, Roger Federer în 4 seturi. Adrian Ungur a făcut un set trei extraordinar, în fața celui mai bun tenismen din istorie, după părerea unora. Dacă mai pune la socoteală eliminarea lui Nalbandian, Adrian Ungur a reușit chiar o figură frumoasă la Roland Garros.

La turneul de dublu, 3 românce sunt implicate în calificarea în optimi, după cum urmează:

Bratchikova/Edina Gallovits-Hall - Daniilidou/Minella - astăzi
Erakovic/Niculescu - Peng/Zheng - mâine
Halep/Wozniak - King/Shvedova - mâine

miercuri, 30 mai 2012

Ilie Lazăr, despre Cupa Liceelor și situația dramatică a sportului din educația școlară


Zilele acestea am avut șansa să vorbesc câteva minute cu Ilie Lazăr (Foto), fotbalist care a jucat atât la ”U” Cluj cât și la Cfr, club la care a înscris 75 de goluri. A jucat cu Gloria Bistrița în cupele europene împotriva Fiorentinei lui Batistuta, echipă împotriva căreia a și marcat un gol. Acum, predă Educație Fizică la 3 licee din Cluj: Anghel Saligny, Seminarul Teologic Ortodox și Iulian Pop. Le-a înscris pe toate trei la Cupa Liceelor. La Anghel Saligny, din acest an se vor face înscrieri pentru clasa a V-a, clasă cu program sportiv: fotbal și baschet cu intensiv engleză. Profesorul-antrenor Ilie Lazăr se va ocupa de micii fotbaliști. Din păcate, echipa liceului Anghel Saligny a fost eliminată de liceul de Informatică, provocând astfel surpriza acestei competiții. Imediat după meci, antrenorul Ilie Lazăr, puțin supărat, mi-a spus că asta-i mentalitatea jucătorului român, care se mulțumește cu puțin.

 - Veniți din postura de antrenor al liceului Anghel Saligny, liceu care a câștigat anul trecut competiția. Credeți că aveți șanse anul acesta la trofeu? Cum se prezintă echipa față de anul trecut? Mai puternică sau mai slăbită?*

 - Cel puțin la fel, mai slăbită nu văd de ce ar fi echipa, poate mai puternică...

 - Anul acesta ați înscris și Seminarul Teologic Ortodox pentru prima dată în istoria acestei competiții. Cum s-au comportat băieții pe terenul de fotbal? S-au descurcat la fel la fel ca la strană? :)

 - Elevii s-au comportat onorabil, cu puțină șansă (ne-au lipsit două goluri pentru calificare) puteam să trecem de faza grupelor. A fost o experiență unică pentru teologii ortodocși, de altfel cu aceleași calități ca și ceilalți. S-au bucurat foarte mult pentru această competiție.

 - V-ați prezentat cu trei licee la această Cupă, nu este cam mult?

 - Acest lucru l-au hotărât directorii școlilor unde predau, poate au avut în vedere și statutul meu de fost fotbalist.

 - Ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi întâlnit pe teren două echipe antrenate de dumneavoastră ? Nu ar fi fost un conflict de interese?

 - Nu m-am gândit la început la acest lucru. Dacă era să fie, eu stăteam la masă la o cafea cu voi și priveam meciul fără emoții. Referitor la conflictul de interese, este fals spus. Cine era mai bun, trebuia să câștige și să meargă mai departe.

 - Ați intensificat antrenamentele cu elevii înaintea Cupei Liceelor?

 - Nu, am urmat un program de jocuri de-a lungul anului școlar pentru că, altă posibilitate nu ne oferă sistemul. Școlile nici atât, de aceea, am recurs la câțiva prieteni care mi-au onorat această rugăminte de dragul elevilor care iubesc sportul și fotbalul. Astfel, au au avut ocazia să se antreneze o dată pe săptămână pe un teren sintetic.

,,Societatea a ajuns să consume mai multe medicamente, din cauză că nu mai consumă sport”

 - Cum vedeți situația sportului din licee în ziua de astăzi?

 - Situația este dramatică, drept dovadă, numprul mare de bolnavi. Sedentarismul invadează și lumea copiilor. Sistemul educativ aproape a scos Educația Fizică din programa școlară, iar ce se face uneori este doar de mântuială. Fără posibilități, motivație, condiții materiale și de organizare a jocurilor (infrastructură) nu se poate redresa. Societatea de astăzi este un care consumă din ce în ce mai mult medicamente, tocmai din cauză că nu mai consumă sport.

Colegiul Tehnic Anghel Saligny Cluj-Napoca face înscrieri în clasa a V-a, pentru anul școlar 2012-2013, la clasa cu profil sportiv; Fotbal și Baschet, engleză intensiv, a profesorilor-antrenori: Ilie Lazăr și Lucian Filip.
În oferta școlii care oferă condiții optime de desfășurare a procesului instructiv-educativ, puteți găsi următoarele facilități:
- săli de clasă noi, dotate cu dulăpioare, mese și scaune noi;
- semi-internat cu posibilități de servire a mesei la cantina școlii;
- acces la terenurile de fotbal și baschet, la sala de sport;
Înscrierile se fac la secretariatul școlii, începând cu luna mai 2012. Informații suplimentare la secretariat: 0264-430.942; 0753-698333.


Cupa Liceelor continuă, duminică, 3 iunie, la Baza Unirea cu semifinalele turneului:

Ora 10:00 - Augustin Maior - LPS
Ora 11:00 - Alexandru Borza - Informatică

*O parte a interviului a fost realizat înainte ca echipa Liceului Anghel Saligny să fie eliminată de la Cupa Liceelor

Irina Begu și Adrian Ungur - în turul al doilea la Roland Garros


Sursa Foto: www.wtatennis.com

Irina-Camelia Begu (59 WTA) este singura româncă de la Roland Garros calificată în turul al doilea. Irina a trecut în primul tur de jucătoarea franceză Rezai Aravane, în trei seturi 7-5, 5-7, 6-2. În turul următor, românca o va întâlni pe jucătoarea din Estonia, Kaia Kanepi (23 WTA), semifinalistă la turneul de la Bruxelles de săptămâna trecută.

Adrian Ungur, cel care a reușit o performanță extraordinară în primul tur la Roland Garros, eliminându-l pe argentinianul David Nalbandian, îl va întâlni în turul al doilea pe Roger Federer. Partida este programată să înceapă miercuri, 30 mai, în jurul orei 13:30-14:00, în funcție și de partidele anterioare. Meciul va fi transmis live pe unul din programele Eurosport.

Procesiune de Rusalii prin centrul Clujului

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului îi informează pe credincioșii clujeni că, duminică, 3 iunie 2012, de la ora 17.00, la Sărbătoarea Rusaliilor, va fi organizată o procesiune prin centrul Municipiului Cluj-Napoca.

Procesiunea va începe de la Catedrala Ortodoxă din Piața Avram Iancu, unde, pe un podium, se va oficia Vecernia plecării genunchilor și va avea ca traseu B-dul 21 Decembrie 1989, Piața Unirii, B-dul Eroilor, cu întoarcerea din nou la Catedrala Ortodoxă.

La final va fi oficiată slujba sfințirii apei, spicelor de grâu și se vor face rugăciuni pentru roadele câmpului și pentru mediul înconjurător.

Sunt invitați toți preoții și credincioșii din Cluj și din împrejurimi, semnează ÎPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului.


luni, 28 mai 2012

Începe Cupa ”Hagi Danone”


Sursa Foto: www.hagi.ro

În perioada 29 mai – 1 iunie 2012, se va desfășura la Cluj, Cupa ”Hagi Danone”, eveniment sportiv ajuns la a treia ediţie. Această competiţie fotbalistică este cea mai importantă din România pentru copiii cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani.

La Cluj-Napoca vor lua parte opt echipe de club şi şase formaţii şcolare, acestea urmând  să evolueze în două competiţii paralele. La turneul final, 196 de copii pasionaţi de fotbal vor avea şansa să plece pe urmele lui Gheorghe Hagi, ambasadorul acestui eveniment.  

Ca şi la precedentele ediţii, evenimentul cuprinde două turnee paralele: unul adresat copiilor legitimaţi la cluburile de fotbal, prezent în calendarul Federaţiei Române de Fotbal (Cupa ”Hagi” – care a avut loc în şapte zone, respectiv Galaţi, Rm. Vâlcea, Timişoara, Baia Mare, Sibiu, Suceava şi Bucureşti), şi unul rezervat echipelor din şcolile gimnaziale (Cupa ”Danone” – care a avut loc în patru zone, respectiv Galaţi, Timişoara, Suceava şi Bucureşti). Conform regulamentului, câştigătoarele celor două competiţii îşi vor disputa, într-un meci final (Supercupa), trofeul Cupei ”Hagi Danone” şi, totodată, marele premiu: reprezentarea României la turneul internaţional al Danone Nations Cup 2012, care va avea loc în Polonia.

La turneul final vor participa echipele:

Competiţia cluburilor
- Oţelul Galaţi  (câştigătoarea fazei zonale Galaţi);
- AS ”Casa Bogdan” Craiova (câştigătoarea fazei zonale Rm. Vâlcea);
- Atletico Arad (câştigătoarea fazei zonale Timişoara);
- FC Mara Baia Mare (câştigătoarea fazei zonale Baia Mare);
- Kinder Sângeorgiu de Mureş (câştigătoarea fazei zonale Sibiu);
- CSMS Iaşi (câştigătoarea fazei zonale Suceava);
- FC Petrolul Ploieşti (câştigătoarea fazei zonale Bucureşti);
- Universitatea Cluj (campioana en-titre).

Competiţia şcolilor
  - Şcoala Gimnazială Nr. 43 ”Dan Barbilian” Galaţi (câştigătoarea fazei zonale Galaţi);
  - Gimnaziul ”Liviu Rebreanu” Tg. Mureş (câştigătoarea fazei zonale Timişoara);
  - Şcoala Dumbrăveni – Suceava (câştigătoarea fazei zonale Suceava);
  - Scoala ”Academician Marin Voiculescu” Giurgiu (câştigătoarea fazei zonale Bucureşti);
  - Şcoala ”Constantin Brâncuşi” Cluj-Napoca (câştigătoarea fazei locale Cluj);
  - Liceul ”Mircea Eliade” Bucureşti (campioana en-titre).

Meciurile turneului final de la Cluj-Napoca vor avea loc după următorul program:
Marti, 29 Mai
Cluburi, Grupa A: ora 10.00 – 11.00 şi ora 17.30 – 18.30
Cluburi, Grupa B: ora 11.00 – 12.00 şi ora 18.30 – 19.30
Miercuri, 30 Mai
Cluburi, Grupa A: ora 09.00 – 10.00
Cluburi, Grupa A: ora 10.00 – 11.00
Şcoli, Grupa A şi Grupa B: ora 11.00 – 11.30, ora 12.30 – 13.00 şi ora 18.30 – 19.00
Joi, 31 Mai
  Şcoli, Semifinale: ora 09.30 - 10.00
  Cluburi, Semifinale: ora 10.00 – 11.00
  Şcoli, Finala: ora 16.00 – 16.30
  Cluburi, Finala: ora 17.00 – 18.00
Vineri, 01 Iunie
  Supercupa ”Hagi Danone”: ora 17.00 – 18.00

Partidele se vor disputa la Baza Sportivă ”Unirea”, excepţie făcând jocul din Supercupă,
care va avea loc pe 1 iunie, de Ziua Internaţională a Copilului, pe Stadionul ”Cluj-Arena”.

Gheorghe Hagi, care va fi prezent la această competiție a declarat următoarele: ”Mă simt împlinit atunci când sunt înconjurat de copii veseli, care aleargă după minge. Este un prim pas pentru ei pe lungul drum spre performanţă. Prin ochii lor mă întorc în lumea copilăriei mele, când am avut un vis: să fiu un mare fotbalist! Iar visul a devenit realitate şi, de aceea, le spun copiilor să-şi urmeze steaua norocoasă. Este loc pentru toată lumea să reuşească şi pentru unii totul poate începe chiar aici, alături de mine, la Cupa Hagi Danone”.

La Finala Internaţională Danone vor participa 40 de ţări. În toamnă, în Polonia, campionii României se vor întâlni cu marele fotbalist Zinedine Zidane, ambasadorul Danone Nations Cup. Meciurile se vor disputa la Varşovia, pe ”National Stadium”, arena de 58.000 de locuri care va găzdui în această vară 5 partide de la turneul final al Campionatului European, competiţie organizată de Polonia şi Ucraina.

Marea câştigătoare a competiţiei de anul trecut – echipa Liceului ”Mircea Eliade” Bucureşti – a reprezentat România la Finala Internaţională Danone de la Madrid, unde au participat 40 de ţări. În ultimul joc, cel pentru locurile 17-18, echipa României a pierdut în faţa ţării gazdă, Spania. Lovitura de începere a acestui meci a fost dată de Gheorghe Hagi. Meciul dintre Spania şi România, disputat pe stadionul ”Santiago Bernabeu”, a înregistrat în tribune o asistenţă record: peste 45.000 de spectatori!

Cupa ”Hagi Danone” este parte integrantă a turneului de fotbal Danone Nations Cup, destinat
copiilor între 10 şi 12 ani şi organizat de grupul Danone din anul 2000. La nivel mondial, Danone Nations Cup este cea mai importantă competiţie fotbalistică pentru copii sub 12 ani, susţinută de FIFA. 

Adrian Ungur l-a eliminat pe David Nalbandian de la Roland Garros

Adrian Ungur a reușit o victorie excelentă în chiar primul tur de la Roland Garros, în fața argentinianului David Nalbandian, în patru seturi 6-3, 5-7, 6-4, 7-5. Adrian Ungur îl va întâlni în turul următor pe Roger Federer. Așadar, Adrian are parte numai de nume grele la Roland Garros. Astăzi, Roger Federer a câștigat cea dea 50-a partidă la Roland Garros, în meciul cu Tobias Kamke.

Simona Halep nu a mai reușit să se refacă după turneul de la Bruxelles, caând a ajuns până în finală pierzând în fața numărului 3 mondial, Radwanska. Astăzi, Simona a pierdut în fața cehoaicei Petra Cetkovska, cu 6-1, 6-3.

Na Li, locul 8 mondial, nu a stat prea mult la discuții cu Sorana Cîrstea și i-a administrat scurt, un 6-2, 6-1. 

După Simona Halep și Sorana Cîrstea a venit și rândul jucătoarei Monica Niculescu să piardă în primul tur la Roland Garros. Deși a câștigat primul set cu 6-0, Monica le-a pierdut pe celelalte două cu 6-3, 6-3 în fața jucătoarei Nina Bratcchikova, jucătoare venită din calificări.

Ne-am prea obișnuit parcă să ieșim din turul I al turneelor importante. Dacă o anumită parte a presei, includea finala de la Bruxelles, pierdută de Simona Halep în fața numărului 3 mondial, Radwanska, pe tabloul dezastrelor din weekend-ul trecut, cum vor fi catalogate acum, aceste două înfrângeri?

Prima mare surpriză la Cupa Liceelor: Liceul Anghel Saligny a primit o lecție de Informatică


Fază din partida disputată între Edmond Nicolau-LPS
Surpriza sferturilor de finală și a Cupei Liceelor din această ediție a venit din partea Liceului de Informatică, echipă care a eliminat-o pe deținătoarea Cupei, Liceul Anghel Saligny cu scorul de 3-2.

Cel mai dezechilibrat meci a avut loc între liceele Edmond Nicolau și LPS, ultimii câștigând cu un neverosimil 9-0.

Finaliștii de anul trecut, Liceul Augustin Maior s-a impus cu 2-0, în fața elevilor de la SAMUS.

Într-un alt meci din cadrul acestei faze, echipa liceului Alexandru Borza a câștigat cu 3-1 împotriva Liceului Lucian Blaga.

Semifinalele turneului vor avea loc, Duminică, 3 iunie, la Baza Unirea după următorul program:

Ora 10: LPS - Augustin Maior

Ora 11: Alexandru Borza - Informatică

Mai multe fotografii găsiți pe pagina mea de Facebook.

Alte informații despre Cupa Liceelor găsiți pe pagina lui Ovidiu Blag.

sâmbătă, 26 mai 2012

Doi simpatici...

 

 

Rămâi fără cuvinte în fața acestor copii...

Zilele Clujului – Zilele Haosului


Am ajuns să urăsc acest oraș din cauza celor care-l administrează. Prost! Am ajuns să fac aproape o oră cu mașina, din Mărăști până în Mănăștur. Cum așa? Păi simplu...

Dacă tot am închis unele străzi din cauza lucrărilor la infrastructură, străzi pe care le-am făcut cu sens unic, apoi am schimbat sensul, apoi le-am făcut cu sens dublu, de nici nu mai știai pe unde să o iei, astăzi, am mai văzut ceva. Dimineață când am trecut prin centru, un nene polițai stătea cu o tablă din aia cu interzis în Piața Unirii, la trecerea din fața clubului Diesel. Desigur că e frumos și asta cu Zilele Clujului, dar să închidem străzi? Păi pe unde să mai circulăm domnilor? Că pe o parte se lucrează, pe cealaltă se manelizează. Fi-v-ar campania electorală...

Ajungi în capăt la Mănăștur, vrei sa o ții spre Baza Unirea. Se lucrează... Pe o porțiune de 800 de metri se circulă pe o singur bandă dus-întors. Acum dacă ești prins la mijloc în timp ce un altul vine spre tine, nu ai altă șansă decât să cazi la îndoială care să dea cu spatele până în capăt. Dacă ai ghinionul și pățești la fel a doua oară, o iei de la capăt, sau de la început.

Aglomerația începe de pe Napoca
Dar nu-i nimic, te întorci înapoi spre centru și vezi același lucru: orașul aglomerat.Și te întrebi ce s-a întâmplat iar? Le aduni pe alea cu străzile închise, cu străzile în lucru, dar tot nu trebuie să se circule chiar așa de greu. Pe Eroilor e plin de studenți absolvenți și brusc îți aduci aminte că, astăzi au avut cursul festiv cei de la UTCN. Păi aștia știu să meargă numa în marș la absolvire. Au aglomerat zona Piața Avram Iancu să se pozeze.
Dar tot nu poate fi așa grav. Îți zici în gând că se va termina și cu aștia, doar că, în timp ce stai la Stop în față la Cinema Victoria vezi un afiș mare pe care scrie: TIFF la Cluj: 1-20 iunie.

Fiecare parchează cum vrea cu poliția de față
Te apucă plânsul. De aștia nu scapi niciodată, nu ai cum. Și totuși, te gândești că vine weekendul, sâmbătă dimineața nu prea e lume pe străzile Clujului, traficul e mai lejer. Și astfel respiri ușurat. Dar...îți aduci aminte că Parcul Central nu e gata, nici vreun post rânduit de Biserică nu e în perioada asta. E liber la nunți! La asta nu mai ai cum să reziști, e mult prea mult ce ți se cere. Dacă ai drum pe Eroilor în weekend să știi că ai nevoie de multă răbdare. Mașinile, care mai de care mai sofisticate și mai lungi posibile, sunt parcate frumos în parcarea din fața Primăriei unde se ceremoniază cununiile. Apoi parcarea se lărgește și pe prima bandă, iar uneori chiar și pe banda a doua, unii se mai chinuie să-și găsească locuri de parcare.

Ăștia primesc vreo amendă?
Și încă nu am pomenit nimic de meciurile de fotbal care paralizează orașul, de rahaturile de pe platoul Sălii Sporturilor, de festivalurile ce au loc în Piața Avram Iancu în perioada asta, de faptul că atunci când plouă, Clujul devine incredibil de jalnic. Pe toate acestea le știți și voi, ca și pe celelalte de mai sus.
Țigănia din Piața Avram Iancu

Iar ca o încununare a celor spuse până acum e următoarea imagine: Astăzi am primit în plină campanie electorală o brichetă pe care scria: ”Emil Boc – Primar!” 

Mă duc la culcare, nedumerit de mesajul acestui material promoțional...

vineri, 25 mai 2012

Simona Halep în finala turneului de la Bruxelles


Sursa foto: www.wtatennis.com

Jucătoarea de tenis, Simona Halep a reușit cea mai importantă performanță din cariera sa, calificându-se în finala turneului de la Bruxelles. Simona a eliminat-o în semifinale pe suedeza Sofia Arvidsson. Evoluțiile jucătoarei noastre au alternat prin momente foarte bune cu cele mai puțin bune, însă datorită loviturilor sale excepționale, Simona a câștigat această partidă. Tomai Firicel a avut din nou un aport în revenirea sa în meciul de astăzi, când acesta a coborât iar din tribuna și i-a transmis doar atât: Joacă pe reverul ei și joacă iute. După acest sfat, Simona practic a galopat spre victorie, câștigând cu 6-4, 6-3.

Simona a trecut pe rând de Jelena Jankovic (6-2, 3-6, 7-6), Monica Niculescu (6-1, 7-5), Dominika Cibulkova( 0-6, 6-4, 6-3) și Sofia Arvidsoon. În finală, Simona se va bate pentru trofeu cu Agnieszka Radwanska, locul 3 mondial. Pentru calificarea în finala turneului, Simona va primi un cec în valoare de 57.000 de dolari și 320 de puncte WTA.

Finala turneului are loc mâine, 26 mai, de la ora 16.30 în direct pe Eurosport 2.

Adversarele româncelor de la Roland Garros


Româncele și-au aflat adversarele pe care le vor întâlni la turneul Roland Garros din Paris. Meciuri extrem de dificile pentru româncele noastre.

Simona Halep – Petra Cetkovska
Edina Gallovits-Hall – Irina Falconi
Li Na – Sorana Cîrstea
Monica Niculescu – Nina Bratchikova
Irina-Camelia Begu – Rezai Aravane
Alexandra Cadanțu – Maria Sharapova

Din calificări ar mai putea veni pe tabloul principal Elena Bogdan și Mădălina Gojnea, jucătoarele calificate în ultimul tur al calificărilor.

Elena Bogdan – Yaroslava Shvedova
Mădălina Gojnea – Kiki Bertens

Buzărnescu Mihaela a pierdut în calificări.

Lucian Blaga - Nicolae Bălcescu, meci dramatic în optimi la Cupa Liceelor


Portarul Mihai Mureșan de la Liceul de Informatică a închis
foarte bine poarta în fața celor de la Gh Lazăr.

Optimile de finală la Cupa Liceelor au început cu un meci echilibrat, decis la loviturile de departajare. Elevii de la Emanuel și Samus s-au întrecut rând pe rând în ocazii, fiecare echipă trecându-și în cont câte o ”bară”. După un 0-0 s-a trecut imediat la loviturile de departajare de la 7 metri. Fiecare antrenor al celor două echipe a desemnat câte 3 elevi să execute loviturile. Portarul celor de la Samus, poreclit ”Albină” a apărat ultimul penalty și astfel și-a calificat echipa în sferturile de finală.

Al doilea meci al zilei a fost și cel mai tensionat. Alexandru Borza-Eugen Pora s-a înheiat 2-1, într-un meci în care fiecare echipă a avut câte un eliminat. De altfel, un meci cu mulți nervi în ambele tabere.

Finalista de anul trecut, echipa Liceului Augustin Maior a dat piept cu echipa liceului Barițiu. Prima repriză a fost una extrem de echilibrată, doar 1-0 pentru cei de la Maior. Jucătorii de la Barițiu s-a întrecut în ocazii, ratând șansa egalării. În repriza a doua cei de la Maior au intrat deciși să rezolve meciul cât mai repede, iar la final s-au impus cu 5-0. de remarcat ar fi faptul că, acest meci a strâns cei mai mulți spectatori.

Meciurile dintre Edmond Nicolau-Apaczai 11-0, LPS-Protecția Mediului 9-1 și Anghel Saligny-Mihai Eminescu 7-1 au fost practic fără istoric.

Un meci mai echilibrat a fost între Informatică și Gheorghe Lazăr. Elevii de la Gheorghe Lazăr au început meciul destul de tare iar după primele minute conduceau cu 1-0. Cei de la Informatică nu s-au pierdut cu firea și au revenit în meci egalând, beneficiind și de aportul portarului Mureșan care a scos vreo 2 mingi pe care scria gol. Informaticienii nu au stat mult pe gânduri și au mai dat două goluri, scorul final fiind 3-1.

Ziua s-a terminat cu cel mai dramatic meci de până acum la această ediție a Cupei Liceelor. Meciul zilei i-a pus față în față pe cei de la Blaga și Bălcescu. Început fulminant pentru jucătorii de la Bălcescu, care din păcate n-au avut antrenor, conduceau cu 2-0 după câteva minute. Cei de la Blaga nu s-au resemnat și au forțat iar după câteva minute au înscris un gol, scor cu care s-a intrat la pauză. În a doua repriza elevii de la Blaga au riscat, au egalat și chiar au dus scorul la 3-2 în favoarea lor. Jucătorii de la Bălcescu au avut o tresărire de orgoliu și au egalat, scorul fiind 3-3. În ultimul minut s-a produs și momentul psihologic al meciului când echipa liceului Bălcescu au avut un penalty, dar care nu a fost transformat, mingea trecând pe lângă bara din stânga portarului. Au urmat loviturile de departajare, iar echipa liceului Blaga s-a impus cu 3-1.

Final de zi la Cupa Liceelor, fază a optimilor care a deschis și a închis ziua cu două meciuri decise de la punctul cu var.

Mai multe fotografii de la Cupa Liceelor, găsiți pe pagina mea de Facebook.


Samus se califică în sferturile de finală

Lucian Blaga se califică dramatic

Luni, 28 mai, vor avea loc sferturile de finală după următorul program:

Ora 9:00 – SAMUS – Augustin Maior
Ora 10:00 – Alexandru Borza – Lucian Blaga
Ora 11:00 – Anghel Saligny – Informatică
Ora 12:00 – Edmond Nicolau – LPS

Pentru mai multe informații și detalii intrați pe pagina lui Ovidiu Blag.


joi, 24 mai 2012

Simona Halep în semifinale la Bruxelles


UPDATE: Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Bruxelles. Performanță extraordinară reușită de româncă, care și-a adjudecat un cec în valoare de 30.500 de dolari și 200 de puncte WTA. Simona a eliminat-o pe numărul 16 mondial și favorita numărul 4 de la acest turneu, în trei seturi 0-6, 6-4, 6-3, după ce a avut 3 mingi de meci. În semifinale o va întâlni pe suedeza Sofia Arvidsson, locul 62 mondial. În mod normal, Simona are prima șansă la calificarea în finală. 


Un sfert de finală foarte interesant între cele două jucătoare, cu răsturnare de situație și cu un meci întrerupt de ploaie în setul decisiv.

Sursa Foto: ziare-pe-net.ro
Simona Halep a început partida extrem de prost, fără nicio soluție în fața favoritei numărul 4, Dominica Cibulkova, pierzând primul set cu 6-0. Însă, românca a intrat foarte bine în setul doi, reușind un break în chiar detutul setului. La scorul de 3-3 în setul doi, antrenorul Simonei, Tomai Firicel (Foto), cel care l-a descoperit pe Victor Hănescu iar acum o pe antrenează pe Simona, a coborât din lojă și i-a dat câteva sfaturi jucătoarei. I-a zis scurt: Lovește apăsat și puternic. Iar Simona l-a întrebat: Doar atât? Moment în care Tomai i-a replicat la fel de scurt: Alternează loviturile și zonele terenului. Iar la sfârșit i-a zis: Nu mai fi stresat, că mă stresezi și pe mine. Atât a avut nevoie Simona pentru a spera la un alt deznodământ. A câștigat setul doi, cu 6-4. În setul decisiv nu i-a dat nicio șansă jucătoarei din Slovacia, ducând scorul la 3-0, moment în care la Bruxelles a început o ploaie puternică și meciul s-a întrerupt.Aștept cu nerăbdare reluarea jocului și sper că ploaia nu a scos-o pe Simona din dispoziția excelentă în care se afla în setul decisiv.

Cine este Tomai Firicel?

-          antrenorul care s-a lăsat de tenis la doar 12 ani din pricina unei afecțiuni la inimă
-          l-a descoperit și l-a antrenat pe Victor Hănescu
-        a început să o antreneze pe Simona, când aceasta se afla pe locul 400 WTA. Acum jucătoarea  e pe locul 49 mondial Tomai vrea să o ducă în Top 10
-        deși a câștigat turneul Roland Garros la junioare, când Tomai a preluat-o pe Simona, aceasta nu dăduse lovitura slais. El e cel care a învățat-o această lovitură

Ultima fază a grupelor la Cupa Liceelor

Fază din meciul Eugen Pora-Samus, scor 5-1
Astăzi, a avut loc la Baza Unirea, ultima fază a grupelor în care s-au stabilit ultimele echipe calificate în optimile de finală la Cupa Liceelor. Am asistat la câteva meciuri care s-au încheiat cu sufletul la gură,  cu răsturnări de situație și chiar cu un penalty ratat la ultima fază a jocului de către cei de la Coșbuc, dacă bine îmi aduc aminte.
După patru zile de fotbal pe pâine, cu sute de goluri, fair-play predat de o mână de elevi de la Liceul Brassai, a venit timpul să aflăm și echipele calificate mai departe. 


Am prins și două goluri pe filmare, unul marcat de echipa Liceului Augustin Maior, iar celălalt de echipa Liceul Anghel Saligny, practic finalistele de anul trecut. Cele două echipe au cele mai mari șanse la câștigarea  trofeului de anul acesta. Asta în cazul în care nu vom avea surprize. De exemplu, eu mizez pe echipa Liceului Eugen Pora că va face o figură frumoasă, echipă care astăzi s-a mișcat foarte bine, ca de altfel pe întreg parcursul de până acum a Cupei Liceelor.

Gol înscris de echipa Liceului Anghel Saligny

Gol înscris de echipa Liceului Augustin Maior


Rezultatele înregistrate astăzi:


Anghel Saligny – Inocenţiu Micu 7-1
Janos Szigmond – Apaczai 0-10
Protecţia Mediului – Gheorghe Şincai 2-0
Edmond Nicolau – Radu Stanca 6-2
Eugen Pora – Samus 5-1
Ana Aslan – George Coşbuc 2-2
Iulian Pop – Mihai Eminescu 4-5
Victor Babeș - Nicolae Bălcescu 3-0 (meci decis la masa verde, pentru neprezentare)
Augustin Maior – Samuel Brassai 6-2


Vineri, 25 mai, se vor disputa toate meciurile din cadrul optimilor de finală după următorul program:

Ora 9:00 – Emanuel – Samus
Ora 9:45 – Alexandru Borza – Eugen Pora
Ora 10:30 – Anghel Saligny – Mihai Eminescu
Ora 11:00 – Gheorghe Bariţiu – Augustin Maior
Ora 11:15 – Apaczai – Edmond Nicolau
Ora 12:00 – LPS – Protecţia Mediului
Ora 12:45 – Gheorghe Lazăr – Informatică
Ora 13:30 – Lucian Blaga – Nicolae Bălcescu

Mai multe informații despre Cupa Liceelor, găsiți pe pagina lui Ovidiu Blag.

Mai multe fotografii de la Cupa Liceelor, găsiți pe pagina mea de Facebook.

Simona Halep se bate pentru un loc în semifinale la Bruxelles


Sursa Foto: Eurosport.com

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Bruxelles. Simona a trecut de cealaltă româncă prezentă la acest turneu, Monica Niculescu, în două seturi 6-1, 6-1. Simona Halep, ocupă locul 49 WTA, după clasamentul dat publicității în 21 mai și le urmează pe Monica Niculescu, locul 34 mondial, și Sorana Cîrstea, locul 41. Turneul de la Bruxelles este ultimul îanintea Grand Slam-ului de la Roland Garros, dotat cu premii în valoare de peste 11.000.000 de dolari.

Pentru această calificare, Simona va primi un cec în valoare de 16.325 de dolari și 120 de puncte WTA.

În sferturile de finală, românca va da peste Dominica Cibulkova, locul 16 WTA și cap de serie numărul 4 la acest turneu. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o singură dată, anul trecut când slovaca s-a impus în două seturi, 6-3, 6-0.

Partida poate fi urmărită live pe Eurosport 2, joi, 24 mai. Transmisiunea va începe la ora 16:00, iar pe Eurosport la ora 20:00. Jucătoarea noastră va începe partida aproximativ în jurul orei 18:00.

Festival de goluri în Ziua 3 la Cupa Liceelor


Echipa Liceului Energetic, antrenată de profesoara
Cionca Teodora (în plan îndepărtat), a ratat calificarea în optimi.

Chiar dacă au fost doar 8 partide în a 3-a zi la Cupa Liceelor, golurile, 66 la număr, au făcut deliciul publicului prezent la Baza Unirea. Astăzi, a avut loc si o premieră la Cupa Liceelor unde s-au întâlnit două echipe antrenate de două doamne profesoare. Prin prisma acestui fapt a fost un duel inediat între Liceul Emanuel și Energetic, terminat cu scorul de 4-0 în favoarea primilor amintiți.

Meciurile de astăzi, au adus și calificările echipelor LPS, Gheorghe Lazăr, Lucian Blaga, Gheorghe Bariţiu, Emanuel şi Alexandru Borza.



Rezultatele înregistrate azi:

Emanuel-Energetic 4-0
Alexandru Borza-Tehnofrig 5-2
LPS-Gh Lazăr 8-1
Seminarul Teologic-Avram Iancu 10-7
Transporturi-Barițiu 3-2
Lucian Blaga-Onisifor Ghibu 7-3
Anghel Saligny-Apaczai 4-3
Janos Szigismond-Inocențiu Micu 0-7

Joi, 24 mai, se joacă ultimele meciuri din grupe, după cum urmează:

Ora 9.00: Augustin Maior – Samuel Brassai, Victor Babeş – Nicolae Bălcescu
Ora 10.00: Edmond Nicolau – Radu Stanca, Iulian Pop – Mihai Eminescu
Ora 11.00: Eugen Pora – Samus, Ana Aslan – Georghe Coşbuc
Ora 12.00: Anghel Saligny – Inocenţiu Micu, Janos Szigmond – Apaczai
Ora 13.00: Protecţia Mediului – Gheorghe Şincai

miercuri, 23 mai 2012

Povești la final de campionat


Despre faptul că Universitatea Cluj va rămâne în continuare jucăria lui Walter știam de câteva zile. Astăzi, doar mi s-a confirmat. Și mai știu și despre mizeriile care au avut loc înaintea meciului dintre ”U” Cluj-Cfr Cluj. Cine a fost prezent în vestiarul Universității înaintea meciului știe despre ce vorbesc.

Walter nu va vinde clubul Universitatea Cluj, decât în cazul în care va primi o sumă fabuloasă, ceea ce este aproape imposibil.

De fapt, scenariul care se preconizează este unul destul de sumbru. Walter va investi enorm la Petrolul, vrea să se bată la titlu. Cel puțin așa speră. Eu bag mâna în foc că nu termină în primele 5 anul viitor. Universitatea va rămâne tot a lui, dar cu un scop meschin: să facă jocurile pentru Petrolul Ploiești. Cu alte cuvinte, să le dea meciurile, iar pe alții să-i încurce. Cât de trist poate să fie judecata unor astel de oameni. Diabolici. Walter e pe principiul: am luat țeapă de la voi, v-o întorc cu aceeași monedă.

Citesc în presă că Felix Grigore vrea să rămână la ”U” Cluj. Eu sper să se răzgândească!

Și de data aceasta, timpul e cel care va decide.

De cealaltă parte la Cfr Cluj lucrurile nu par deloc a fi liniștite. Încă situația antrenorului Ioan Andone nu e rezolvată. Acesta are oferte de nerefuzat de la arabi.

Odată cu decizia lui Walter de a nu mai investi la Cluj, Arpad Paszkany va încerca să profite de apele tulburi de la Universitatea și să joace și el pe Cluj Arena, cu Cfr-ul în Champions League.

Va fi o vară lungă pentru cele două cluburi clujene de fotbal.

Duel românesc la Bruxelles


Foto: www.wtatennis.com

Turneul de tenis Brussels Open

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală, după ce a trecut de Monica Niculescu cu 6-1, 6-1. În sferturi, Simona o va întâlni pe câștigătoarea dintre Dominika Cibulkova și Yanina Wickmayer.

În aceste momente la Bruxelles (Belgia) se dispută meciul de tenis dintre Simona Halep și Monica Niculescu. Ajunse în turul doi, după ce Simona a eliminat-o pe Jelena Jankovic, iar Monica pe pe Sania Mîrza, cele două românce se bat pentru un loc în sferturile de finală. Cine merge mai departe își adjudecă un cec în valoare de 16.375 de dolari și 120 de puncte WTA. Simona Halep a câștigat primul set de câteva momente, cu 6-1.

Partida poate fi urmărită livescore aici.

Turneul de tenis Internationaux de Strasbourg

Din păcate, cele două reprezentante ale României, Irina-Camelia Begu și Alexandra Cadanțu nu au trecut de primul tur la turneul din Franța.

marți, 22 mai 2012

Ziua 2 la Cupa Liceelor

Imagine din meciul Tehnofrig-Energetic 0-6
O nouă zi, a doua la Cupa Liceelor, însă același fotbal de calitate. Foarte multe goluri din nou, 59 la număr, ceva mai puține decât ieri. Din păcate, nu am ajuns de la începutul zilei la meciuri, însă din ce am prins, am observat același spirit de fair-play, în care jucătorii îl ajutau pe arbitru în luarea deciziilor. A fost și un mic accident, însă echipajul medical a intervenit promt, iar jucătorul a revenit pe teren imediat.

 Rezultatele de astăzi:

Transporturi – Onisifor Ghibu 3-1
Lucian Blaga – Gheorghe Bariţiu 1-2
Informatică – Gheorghe Şincai 7-2
Eugen Pora – Georghe Coşbuc 4-0
Apaczai – Inocenţiu Micu 4-1
Iulian Pop – Radu Stanca 4-0
LPS – Avram Iancu 3-1
Seminarul Teologic – Gheorghe Lazăr 1-5
Edmond Nicolau – Mihai Eminescu 6-0
Tehnofrig – Energetic 0-6
Ana Aslan – Samus 0-2
Emanuel – Alexandru Borza 1-3
Victor Babeş – Samuel Brassai 0-2

Miercuri, 23 mai, partidele se vor disputa după următorul program:

Ora 9.00: Tehnofrig – Alexandru Borza, Emanuel – Energetic
Ora 10.00: LPS – Gheorghe Lazăr, Seminarul Teologic – Avram Iancu
Ora 11.00: Transporturi – Gheorghe Bariţiu, Lucian Blaga – Onisifor Ghibu
Ora 12.00: Anghel Saligny – Apaczai
Ora 13.00: Janos Zsigmond – Inocenţiu Micu


Clasamentul și alte detalii le găsiți pe pagina lui Ovidiu Blag.

Pentru mai multe fotografii de azi, intrați pe pagina mea de Facebook.

Am pregătit și o surpriză pentru voi, am prins două goluri în direct, video:
Edmond Nicolau-Mihai Eminescu 6-0


Emanuel-Alexandru Borza 1-3

luni, 21 mai 2012

A început Cupa Liceelor – Ziua 1


Astăzi, a debutat la Baza Sportivă Unirea din Cluj-Napoca, cea mai importantă competiție sportivă între licee. Cupa Liceelor, ajunsă deja la a 8-a ediție, a oferit un maraton de meciuri, nu mai puțin de 14 la număr, dar și un festival de goluri, peste 70.

Am prins și eu câteva meciuri, unele echilibrate, altele spectaculoase, toate au dat dovadă de fair-play. Cei de la Samul Brassai au avut ocazia să câștige cu 3-0 la masa verde, împotriva celor de Nicolae Bălcescu, care au întârziat aproximativ o oră. Însă, au hotărât să-i aștepte, iar cei de la Bălcescu au câștigat cu 5-1.


Rezultatele celorlalte meciuri, programul de mâine și alte detalii, le găsiți pe pagina lui Ovidiu Blag.

Galerie Foto: Mai multe fotografii găsiți pe pagina de Facebook a subsemnatului.










Cfr Cluj - Campioana României 2012

După un meci fără miză pentru clujeni, 1-1 cu Steaua, echipa cfr-istă a fost premiată cu medaliile de campioni. Din păcate, organizarea a lăsat de dorit, foarte puțini dintre spectatori au văzut premierea, deoarece aceasta s-a făcut în fața tribunei I, iar in spatele scenei erau niște panouri imense. Așadar, cei de la tribuna a doua și de la peluză nu au văzut festivitatea de premiere, iarcă aceasta nici nu s-a transmis pe tabela electronică. De la stația de amplificare a stadionului s-a anunțat că echipa va merge până în Piața Unirii cu un autocar decapotabil, unde va petrece împreună cu fanii. Doar că pe Barițiu, autocarul a fost atacat de câțiva suporteri (cel mai probabil ai echipei Universității Cluj) și s-au întors cu autocarul la stadion, de unde n-au mai coborât. Urât gest din partea cfr-iștilor să-ți lași suporterii să aștepte echipa pentru a sărbători. În Piața Unirii a ajuns doar căpitanul echipei, Ricardo Cadu care a stat mai puțin de 5 minute, după care a plecat. Dacă așa vor cei de la Cfr să-și răsplătească suporterii care i-au susținut este problema lor. Bineînțeles, ”La Liga” cheful a fost în toi, iar suporterii prezenți în centru au sărbătorit fără sărbătoriți.


















duminică, 20 mai 2012

Brussels Open și Internationaux Strasbourg

Săptămâna aceasta încep două turnee de tenis WTA, primul la Bruxelles (Belgia), dotat cu premii în valoare de 637.000 de dolari, iar al doilea se dispută la Strasbourg (Franța), dotat cu premii în valoare de 220.000 de dolari.

Simona Halep și Monica Niculescu au ales să participe la turneul de la Bruxelles, în timp ce Irina-Camelia Begu și Alexandra Cadanțu vor juca la Strasbourg.





Irina Camelia Begu, 56 WTA – Su Wei Hsieh (Taipei), 64 WTA
Alexandra Cadantu, 74 WTA– Anne Keothavong (Anglia), 76 WTA

Simona Halep, 48 WTA – Jelena Jancovic (Serbia), 20 WTA
Monica Niculescu – jucătoare venită din calificări

Așadar, meciuri extrem de echilibrate și de grele pentru româncele noastre. Imediat după aceste turnee începe mult așteptatul Roland Garros, turneu dotat cu premii în valoare de peste 11.000.000 de dolari.

sâmbătă, 19 mai 2012

Turneul de tenis: Banca Transilvania Open 2012

Update: Marcin Gawron (Pol) a câștigat turneul de tenis BT Open 2012 (așa cum am anticipat ieri), după ce l-a învins în finală pe Radu Albot (Mda), în două seturi 6-1, 6-3.
Astăzi, după cum v-am promis, am ajuns la turneul de tenis desfășurat la Clubul Winners Tennis unde am asistat la 3 meciuri. Am prins ultimul set din prima semifinală disputată între Marcin GAWRON (POL) [4] -Dino MARCAN (CRO) [6], meci în care polonezul s-a impus cu 6-4, 7-5. Am ajuns și la a doua semifinală dintre Radu ALBOT (MDA) [2] și Marius COPIL [3], meci în care Marius s-a văzut învins în două seturi 6-3, 7-5. Nu am ratat nici finala la dublu disputată între români, câștigată de perechea MERGEA/DAESCU în fața perechii GAVRILĂ/MIRTEA cu 7-6, 6-1.

Mâine, de la ora 11, cocheta baza de la Winners Tennis Club găzduiește finala la simplu dintre Marcin Gawron-Radu Albot. Merg pe mâna polonezului, chiar dacă pornește cu șansa a doua.

Galerie foto de la meciurile de azi, 19 mai 2012.