joi, 30 august 2012

Povestea Cupei Davis


Dwight Filley Davis
(5 iulie 1879-28 noiembrie1945)
Foto: wikipedia.org
Întotdeauna mi-au plăcut meciurile de Cupa Davis, sunt mult mai speciale decât meciurile de la turneele de tenis. Poate pentru că tenismenii joacă pentru țara lor, nu pentru ei. Urmăresc aceste meciuri încă de pe vremea când Andrei Pavel făcea niște meciuri foarte bune la Cupa Davis, atât la simplu, cât și la dublu cu Gabriel Trifu. Îmi părea rău că la Cluj nu se desfășurau astfel de meciuri. Dar odată cu vestea că la Cluj se va disputa România-Finlanda, am căutat să văd care este povestea Cupei Davis. Și am aflat-o.

În anul 1900, Dwight F. Davis, student la Harvard, a organizat un meci între echipa de tenis a acestei instituții de învățământ și o echipă din Anglia. Astfel, timp de trei zile, se disputau cinci meciuri: două de simplu, în prima zi, unul de dublu, a doua zi, și încă două de simplu, în ultima zi, format care se păstreaza neschimbat până astazi. Și au trecut peste 100 de ani.

Primul eveniment care a avut și un trofeu pus în joc s-a petrecut în 1900, Longwood Club din Brookline, Massachusetts. Echipa sa a învins atunci, el îinsuși câștigând un meci de simplu și făcând parte din echipa victorioasă la dublu. În următorii ani, echipe din Franța, Belgia, Austria, Australia și Noua Zeelanda au aderat la această competiție, devenită astfel una cu largă reprezentare internațională.

După moartea inițiatorului, în 1945, trofeul a fost redenumit, în memoria sa, „Cupa Davis”, fiind competiția anuală pe echipe, din tenisul mondial masculin.

Hai și tu la Cupa Davis, un eveniment în premieră desfășurat la Cluj.

CFR în grupa H, cu Man. United, Braga și Galata

CFR Cluj cu Manchester United, Braga lui Beto și Galatasaray.



Porto – A
Dinamo Kiev
PSG
Dinamo Zagreb


Arsenal – B
Schalke
Olympiakos                                                                                                                                    
Montpellier

Milan – C
Zenit
Anderlecht
Malaga

Real Madrid – D
Manchester City
Ajax
Borusia Dormund

Chelsea – E
Sahtior
Juventus
Nordsjaelland

Bayern Munchen – F
Valencia
Lille
Bate Borisov

Barcelona – G
Benfica
Spartak Moscova
Lille

Manchester - H
Braga
Galatasaray
CFR Cluj

CFR Cluj merge în grupele Champions League

Faza din care elvețienii au scos penlaty-ul ratat de Frei
CFR Cluj se califică în grupele Champions League după o dublă manșă câștigată împotriva campioanei din Elveția, FC Basel. Echipa clujeană a câștigat meciul tur cu 2-1, iar aseară s-au impus pe teren propriu cu 1-0, grație golului înscris de Kapetanos. În minutul 45, elvețienii au ratat un penalty prin Frei, care a tras peste poarta apărată de Felgueiras.

Mai trebuie menționat faptul că, echipa CFR-istă se califică după patru victorii obținute în play off-ul acestei competiții, învingând campioana Cehiei, Slovan Liberec și campioana Elveției, FC Basel.

Este pentru a treia oară când clujenii merg în grupele Champions League, de două ori fiind calificați de antrenorul Ioan Andone.  

Una peste alta, CFR Cluj a închis gura multora prin aceste victorii și prin această calificare muncită.
La Cluj vor veni cu siguranță echipe grele, cu renume, iar personal îmi doresc ca Real Madrid cu Mourinho să ajungă în urbea clujeană.

În tabelul alăturat puteți observa care sunt posibilii adversari ai clujenilor în grupele Champions League. După cum puteți vedea, în aces sezon vor debuta trei echipe în această competiție: Malaga, Montpelier și Nordsjælland (Danemarca).

Tragerea la sorți va avea loc astăzi, 30 august, de la ora 18:00, la Monaco și nu la Nyon.

Dau și un pronostic în ce privește grupa din care CFR Cluj va face parte: Real Madrid, Sahtior Donetsk și Ajax.

miercuri, 29 august 2012

Cum arată biletele la Cupa Davis?


Astăzi am intrat în posesia a două bilete la meciul de Cupa Davis. Le-am avut doar pentru două minute, atât cât le-am pozat să le vedeți și dumneavoastră.
Federația Română de tenis a pus în vânzare biletele pentru meciul de Cupa Davis dintre România și Finlanda, meci programat între 14-16 septembrie, în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.
Toți cei interesați de achiziționarea biletelor la aceste meciuri găzduite în premieră de orașul Cluj-Napoca, pot accesa următorul link: eventim.ro. Cei care doriți să participați la aceste meciuri, vă sugerez să vă grabiți, deoarece locurile bune se vând primele.
Preţurile biletelor sunt:
-vineri (14 sept): 30 lei
-sâmbătă (15 sept): 50 lei
-duminică (16 sept): 50 lei
-abonament (14-16 sept): 100 lei
Achiziționarea biletelor pentru acest eveniment sportiv se mai poate face și din următoarele locații : reţeaua de magazine Germanos, Vodafone, Orange, Librăriile Humanitas, Librăriile Cărtureşti, magazinele Domo şi Agenţia De Bilete a Teatrului Naţional Cluj-Napoca.
Rămâneți aproape pentru că în curând voi veni cu premii surpriză pentru iubitorii de tenis.

Irina-Camelia Begu, prima mare surpriză la US Open

Sursa foto: www.wtatennis.com
Veștile bune de la Cluj, acolo unde Tecău a confirmat că va fi prezent la Cupa Davis, s-au mutat la US Open, unde o româncă face senzație. Irina-Camelia Begu a produs prima mare surpriză la US Open eliminaând-o pe fosta numărul 1 mondial. Românca a trecut de finalista US Open din 2009, Caroline Wozniacki, locul 9 mondial, în două seturi cu 6-2, 6-2. Site-ul oficial WTA anunță această victorie de răsunet a jucătoarei noastre aici.

Camelia Begu, locul 96 WTA, va juca în turul doi cu Silvia Soler-Espinosa (Spania).

Pentru calificarea în turul doi la US Open, Begu va încasa un cec în valoare de 37.000 de dolari şi 100 de puncte WTA.

marți, 28 august 2012

Cupa Davis în premieră la Cluj


Un eveniment sportiv foarte important are loc luna urmatoare la Cluj. Dincolo de fotbal, baschet si alte sporturi, meciul de Cupa Davis dintre România-Finlanda este capul de afiș al lunii septembrie la Cluj. Așadar, orașul de pe Someș va fi gazda în premieră a unui meci de Cupa Davis, acest lucru datorându-se în mare parte clujeanului Ciprian Porumb, căpitanul nejucător al echipei României de Cupa Davis.  Între 14-16 septembrie, echipa României de tenis luptă pentru rămânerea în grupa I a zonei euro-africane. Pentru acest lucru e nevoie de o victorie în fața Finlandei.

Horia Tecău, locul cinci în lume la dublu, a confirmat participarea la meciul cu Finlanda. Ceilalți jucători care și-au anunțat prezența la Cluj sunt Florin Mergea, Victor Crivoi, Petru Luncanu și Alexandru Dăescu. O contribuție la această revenire la echipă cred că o are și jurnalistul Ovidiu Blag, care a scris un articol în acest sens, fiind preluat și de Gazeta Sporturilor și alte ziare locale. Astfel, se reface cuplul de dublu Tecău-Mergea, cel care a a câștigat Wimbledonul la juniori si au pierdut finala la US Open.


"Cupa Davis" este competitia anuala pe echipe, din tenisul mondial masculin. In 1900, Dwight F. Davis, student la Universitatea Harvard, a organizat un meci intre echipa de tenis a acestei institutii de invatamant si o echipa din Anglia. El a gandit un format in care, timp de trei zile, se disputa cinci meciuri: doua de simplu, in prima zi, unul de dublu, a doua zi, si inca doua de simplu, in ultima zi, format care se pastreaza neschimbat si astazi.


Voi reveni cu alte informații și poate cu unele concursuri cu premii legate de acest eveniment major care va avea loc la Cluj. 

sâmbătă, 25 august 2012

Fotbal american la Cluj: Crusaders Cluj-Békéscsaba Raptors


Clujul a găzduit sâmbătă, 25 august, primul meci internațional de fotbal american din istoria sa!

Cluj Crusaders a întâlnit vicecampioana Ungariei, Békéscsaba Raptors într-un meci de pregătire pentru Campionatul Național care va începe la mijlocul lunii Septembrie. Echipa Clujeană a trecut de Békéscsaba cu scorul final de 50 la 22, pe o căldură infernală, cea mai caldă zi din Cluj din ultimii 100 de ani conform stației meteo din Gruia.

Partida care s-a disputat pe terenul de rugby din incinta Parcului Sportiv Universitar “Prof. dr. Iuliu Hațieganu”, cu începere de la ora 14:00 a strâns în jur de 100 de spectatori.

Mai multe fotografii de la meci aici.

joi, 23 august 2012

Jurnal de călătorie 4: Cetatea Alba-Iulia și Rimetea


A venit și vremea când cele câteva zile libere petrecute pe drumurile țării noastre s-au apropiat de final și implicit și jurnalul de călătorie. Dacă la început am ales să vedem Transalpina, la întoarcere am ales drumul pe la Caransebeș - Hațeg – Orăștie –  Alba-Iulia - Aiud – Rimetea – Turda – Cluj. Un drum de altfel foarte bun și cu multe zone de vizitat.

Prima oprire am făcut-o la Cetatea Alba-Iulia, cetate reabilitată cu foarte mult gust, cu investiții enorme. În sfârșit, se pare că și la noi se poate, autoritățile de acolo, făcând o treabă extraordinară. Imaginile vorbesc de la sine.


Apoi, de la Aiud am luat-o spre Colțești-Rimetea, o zonă cu un potențial turistic ridicat, cu foarte multe locuri interesante. De exemplu, Castelul Templul Cavalerilor, transformat in pensiune nu trebuie ratat. În trecut, castelul a fost punct de vamă al Imperiului Austro-Ungar şi cazarmă militară românească în cele două Războaie mondiale. Mai multe informații găsiți pe site-ul castelului aici.

De asemenea, nici Cetatea Colțești nu trebuie evitată. În Rimetea există și o mănăstire, cu două biserici la o distanța de cinci minute una de alta. Mănăstirea de maici este singura din țară unde sunt doar absolvente a uneia sau mai multe facultăți, cu alte cuvinte, doar personal de intelectuali.

În imediata vecinătate a mănăstirii din Rimetea, o nouă pensiune (Perla Trascăului) s-a ridicat într-un timp record, fiind o afacere de familie realizată cu fonduri europene. Foarte simpatică pensiunea, mâncarea foarte bună, iar prețurile sunt chiar decente. Peretele spre pădurea Trascăului este unul rabatabil din geam, astfel că, peisajul în timpul servirii mesei este unul încântător. Pentru cei interesați informații, tarife și imagini găsiți aici.

De menționat faptul, că imediat la ieșire din Rimetea și intrare în Buru, adică la granița celor două județe, drumul este puțin accidentat pe o porțiune de 3 km.

Câteva sute de km parcurși pe plaiurile țării noastre, multe locuri speciale fără o promovare aparte. România încă mai prezintă interes, atât pentru turistul străin cât și pentru cel autohton. Cam atât cu jurnalul de călătorie, vacanța s-a cam terminat.

P. S. Prețul benzinei a trecut pragul de 6 lei litrul!

 

 




 

 

 

marți, 21 august 2012

Jurnal de călătorie 3: Lacul Văliug sau Gozna

Lacul Gozna
După două zile petrecute pe malul Dunării în superba zonă a Cazanelor, am plecat spre Caransebeș cu destinația Văliug din stațiunea Crivaia, stațiune ce face parte din Parcul Național Semenic. Văliugul este o localitate aşezată la aproximativ 30 de km de Reşiţa, la o altitudine de 550 m, pe cursul râului Bârzava, la poalele Muntelui Semenic. 

Staţiunea a luat fiinţă în anii ’60, după construirea lacului de acumulare Gozna, pe malul căruia au început să apară locuri de agrement. După 1990 staţiunea a cunoscut o nouă perioadă de înflorire cu facilităţi de cazare şi servicii la nivelul standardele europene actuale, bază de agrement cu terenuri de tenis, etc. Pe lacul Gozna se pot închiria bărci şi hidrobiciclete, se poate practica înotul şi pescuitul.

E enervant faptul că, accesul spre Văliug nu se poate face din Slatina Timiș (drumul ar fi de 25 km până la destinație) din cauza drumului impracticabil și ești nevoit să înconjuri 80 de km pentru a ajunge în stațiune. Poate, în curând cineva își va da seama că nu e greu să asfaltezi 20 km pentru a facilita accesul într-o zonă turistică din România.

Resortul Aquaris situat pe malul Lacului Gozna
Ne-am cazat la Aquaris Resort, un hotel cu gust, dar care ar fi putut fi amenajat la standarde mult mai înalte. De exemplu, camerele cu vedere spre lac nu au decât geamuri foarte mici, ceea ce îți îngustează vederea spre priveliște. Un alt minus e faptul că nu au piscină decât pentru copii, iar apa în lac e destul de rece. Cu toate acestea, am făcut o baie printre peștii care zburdau în apele lacului. La capitolul mâncare, nu excelează foarte bine, așa că am ales pensiunea din apropiere: Gasthof Tirol, o pensiune făcută după o combinație austriacă-ungurească. Aici mâncarea este foarte bună, tortul de ciocolată, specialitatea casei, fiind de departe mai mult decât foarte bun. Un lucru interesant este faptul că ospătarii își notează comenzile pe iphone-uri. Nu am mai văzut așa ceva.

Așa arată Pensiunea Gasthof Tirol iarna
Foto: gasthof-tirol.ro
Referitor la zona Semenicului, am înțeles că aici se pregătește o pistă de schi cu lungimea de 6000 m, cea mai lungă în momentul de față fiind de doar 1200 m. Cred că va atrage mulți iubitori ai sporturilor de iarnă. Se mai poate vizita și stațiunea Trei Ape, cu lacul cu aceeași denumire, fiind cel mai înalt lac de acumulare din Masivul Semenic. Doar că drumul este puțin accidentat, accesul cu mașinile cu gardă joasă se face mai greu.

Nici satul de vacanță Garana nu e bine să-l ratați, sat care găzduiește cel mai mare festival international de jazz din România, fiind una dintre cele mai importante manifestări de gen din sud-estul Europei.

În orice caz, caracteristica acestei zone e atmosfera relaxantă, departe de tumultul cotidian. Iar opțiunile de petrecere a timpului liber sunt numeroase.

De Reșița nu vreau să comentez nimic, cei care aveți drum prin zonă ar fi bine să evitați acest oraș: străzile arată ca după bombardament.

Mâine revin și cu ultima parte a jurnalului de călătorie.






Jurnal de călătorie 2: Orșova-Eșelnița

Peisaj din Orșova
După o călătorie de câteva ore pe Transalpina (pe porțiunea de 30 km dintre Obârșia Lotrului și Rânca se circulă foarte încet datorită serpentinelor amețitoare) am lăsat Jiul în dreapta și am pornit spre Drobeta Turnu Severin, cu destinația Orșova, mai exact Eșelnița, unde Dunărea arată mult mai bine decât îmi imaginam. Pe drumul ce leagă Severinul de Orșova, călătoria se face pe șoseaua care merge paralel cu Dunărea, iar peisajul e incredibil. Pe partea dreaptă e malul românesc, pe cealaltă parte e malul sărbesc, iar pe Dunăre zărești Porțile de Fier. Rămâi fără cuvinte, e locul în care nu îți vine să crezi că ești în România. Ajunși în Orșova, o luăm spre Eșelnița, un sat de vacanță pe malul Dunării. Posibilitățile de cazare sunt multiple. Am ales Pensiunea Danubia, pentru atmosfera primitoare de aici, unde masa o poți lua pe pontonul de pe Dunăre. Totul e relaxant și timpul pare a avea răbdare cu oamenii aici.

Mânăstirea Mraconia
Dacă vrei o plimbare pe Dunăre, opțiunile sunt multiple. Dacă vrei să te pornești în croazieră cu un vapor mare, trebuie să mergi în Orșova. Dar poți face o plimbare pe Dunăre și cu bărci mai mici, de 18-20 de persoane. Pentru acest lucru, de la Eșelnița mergi spre Dubova, iar la capul lui Decebal, o mulțime de căpitani de vas își așteaptă clienții. Alin ne găzduiește în barca lui pentru croazieră. Într-adevăr, alegerea a fost bună. Așadar, o luăm spre Cazanele Mari și Mici. Mănăstirea Mraconia din comuna Dubova este așezată pe malul stâng al Dunării, practic acolo unde încep „Cazanele Dunării”. O lăsăm în urma noastră și înaintăm spre cele două peșteri: Veterani și Ponicova. Lăsăm barca pe malul Dunării și intrăm în Peștera Veterani. Ea a fost considerată sanctuarul zeului Zamolxe de către daci. La intrare e o doamnă care ne taie bilet: 4 lei intrare și un ghid ne spune povestea acestei peșteri.

Capul lui Decebal
Peştera Ponicova este săpată în versantul stâng al Dunării, în Cazanele Mari, fiind parţial inundată după crearea lacului de baraj. Este cea mai importantă peşteră din Defileul Dunării, ea fiind cunoscută şi sub denumirile de Peştera de la Gura Apei sau Peştera Liliecilor, datorită coloniilor de lilieci care trăiesc în Galeria Liliecilor.

La întoarcere, Alin ne-a dus la capul lui Decebal, statuie care este cea mai înaltă din Europa, fiind înaltă de 55 m și lată de 25 m. Statuia lui Decebal are cu doar șase metri mai puțin decât Statuia Libertății și cu opt mai mult decât monumentul lui Hristos din Rio de Janeiro. Totul pentru 25 de lei.

Revin mâine cu partea a 3-a a jurnalului de călătorie.

Eșelnița
Croazieră pe Dunăre


Cazanele Dunării
Alin - căpitanul de vas pus pe glume :)


Mănăstirea Mraconia
Malul sârbesc


Peștera Veterani


Așa se face transportul de fier vechi pe Dunăre

Peștera Ponicova
 

Așa se vede de pe terasa Pensiunii Septembrie


luni, 20 august 2012

Jurnal de călătorie 1: Transalpina-Oașa-Tg. Jiu

Mănăstirea Oașa
 De fiecare dată când am ocazia voi merge la Oașa, atât pentru pustietatea locului care îți oferă o liniște aparte, cât mai ales pentru frumusețea locurilor. Lacul Oașa și Mănăstirea Oașa (despre care am mai vorbit aici) sunt locurile pentru care merită să lași multe în spate și să îți clătești ochii și sufletul cu ceva mai altfel decât ești obișnuit. La Mănăstirea Oașa, oamenii încă mai poartă costumele populare, aici tradițiile dispar mai greu.

Transalpina - o șosea la 2000 m
altitudine
Pe drumul ce pornește din Sebeș, cu direcția Șugag intri pe ceea ce se numește legătura cu Transalpina. Dacă o ții pe acest drum ajungi la Târgu Jiu, după ce străbați aproximativ 130 de km. Frumusețea acestei șosele e cuprinsă practic între Obârșia Lotrului și Rânca, o porțiune de aproximativ 30 de km, drumul șerpuind pe crestele munților la aproape 2000 m altitudine, fără parapeți și fără marcaje, deoarece zona încă nu e deschisă oficial, însă, unde mulți se aventurează. Ajunși la Novaci trebuie să alegi: Tg. Jiu sau Râmnicu Vâlcea. Așadar, am luat-o spre Jiu cu destinația Orșova. Masa tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana infinutului nu trebuie ratate din frumosul parc din acest oraș.

Revin cu povestea următoare de la Orșova, locul unde Dunărea e superbă.




Lacul Oașa





Peisaj de pe Transalpina


Așa se vede Rânca de pe Transalpina




Jiul